Stay chill. RADY's blog

Tatălui meu, Roşca Ioan. 16 dec 1949 – 23 mai 2010


Up in the woods (5) Like us there are many Cone Up in the woods (2) Up in the woods

Prin Mediaş

Ieri, cum BC Mureş avea deplasare la Piteşti, am mers cu câţiva prieteni din Asociaţie la Mediaş să-i facem o vizită lui Miţă pentru meciul lui Gaz Metan cu CSU Braşov. Sală plină ca la orice meci al Gazului de-acasă însă galerie avea doar Braşovul. Veniţi cu vreo 2 autocare şi vreo două microbuze din câte-am observat, aproximatic 120 de oameni care au cântat pe tot parcursul meciului, ducânduţi favoriţii la o victorie neverosimila în deplasare, la peste 20 de puncte. Dacă prima jumătate a fost destul de echilibrată, cu răsturnăride scor de ambele părţi, sfertul 3 a fost unul de coşmar pentru gazde, neintrându-le aproape nimic în timp ce de partea cealaltă Braşovul nu mai ştia cum să rateze. Ultimul sfert.. s-ar putea spune că a fost mai echilibrat însă jocul bazat pe patrunderi individuale în faţa unor pivoţi masivi precum Drăguşin n-a avut succes deloc. Hargrave a avut un început bun, cu câteva intercepţii şi câteva reuşite în schimb Coombs se pare că e încă nerefăcut. Păcat de Marjanovic care ar fii un jucător bun, însă temperamentul mult prea vulcanic, lasă mult de dorit. Vorba unui prieten, ar avea nevoie de un psihiatru nu de psiholog.

January 25th, 2009 at 2:51 pm
Tags: ,

Leave a Reply