Ultimul bal de anul ăsta l-au avut studenţii de la medicină care personal m-au dezamăgit printr-o organizare mai săracă (spre deosebire de anii trecuţi) dar cu nişte dansuri foarte frumoase ale bobocilor. Cine s-a ocupat de treaba asta merita genţi de bani pentru efortul depus :)
Prima victorie într-o competiţie europeană pentru BC Mureş. O primă jumătate în care doar dunkurile lui Forte (1, 2) au mai animat publicul, şi o desprindere în sfertul 4 odată cu trezirea galeriei, care a făcut ca Tigrii să obţină pe final victoria.
Încă un pas spre menţinerea poziţitei fruntaşe pentru BC Mureş care au reuşit să ţină piept puternicei formaţii antrenate de Cristi Achim reuşind pe final să se impună cu 95-84
Un meci făcut praf de central, cu cartonaşe gratuite şi de-o parte şi de alta, şi o victorie penibilă a Stelei în minutul 91 când FCM juca în 7 oameni de câmp. În altă ordine de idei, două articole excelente pe fcsteaua.ro Unu. Doi.
Una din surprizele etapei (nu singura, Steaua a pierdut la rându-i pe Ghencea în faţa medieşenilor), FCM mai ia o mare gură de oxigen în lupta pentru evitarea retrogradării şi scoate trei puncte în faţa Rapidului din Giuleşti printr-un gol înscris în minutul 6 de noua achiziţie Christian Sosa.
Un mic popas la ligile mai mici unde CS Gladiusul lui Bogdan PuÅŸcaÅŸ a întâlnit pe “U” Mobitelco în Sala Sporturilor. Dat fiind faptul că n-a fost un meci de Divizia A, mi-am permis să experimentez câteva chestii, cum ar fi amplasarea luminilor în alte locuri decât de obicei sau obiective cu focus manual. N-a fost rău. Meciul în schimb a fost câştigat de clujeni care au luat un avans mare încă din primul sfert, după care lucrurile s-au mai stabilizat.
Un fel de antrenament cu public ieri seară în Sala Sporturilor unde alb-albaştri au reuşit să ruleze aproape tot lotul împotriva noi promovaţilor din Miercurea Ciuc.