EUROBASKET 2013 :: România – Bosnia 79:84

După înfrângerea din al doilea meci, cel jucat în deplasare împotriva selecționatei Georgiei (echipă care nu a beneficiat de aportul lui Zaza Pachulia și a jucătorilor din Euroligă), echipa noastră a revenit la Sibiu pentru a da piept favoritei principale a grupei D, naționala Bosniei. Favoriții s-au instalat rapid la conducere și după două sferturi aveau deja un avantaj de 20 de puncte ce nu părea a mai putea fi remontat. Un moment mai neplăcut a fost când instalația electrică a Sălii Transilvania a cedat subit cu aproximativ 5 secunde rămase din cel de-al doilea sfert, suprafața de joc rămânând în beznă minute bune de la încheierea pauzei mari. Într-un final, situația a fost adusă sub control iar meciul a continuat fără ca tabela de marcaj să înregistreze oscilații prea mari, astfel că la începerea ultimei părți, Bosniecii controlau autoritar partida reușind să-și păstreze avantajul de +20 de puncte pe care și l-au creat. Însă pe fondul unei căderi a oaspeților și a unei replici excelente dată de România condusă de Vlad Moldoveanu, speranța a fost readusă la viață, cu mai puțin de un minut rămas de jucat diferența de puncte scăzând la doar 3. Totuși, gestionarea proastă a ultimelor secunde rămase și liberele (capitol la care am stat chiar mai bine decât adversarii noștri) ratate pe final au făcut ca scorul final să fie favorabil Bosniei care s-a instalat rapid în fruntea clasamentului. STATISTICA MECIULUI
ROM_BOS_RR_20120824_174954_0200.jpg

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>