
Mi-am dorit cartea asta încă din toamnă de când a fost lansată, însă la preţul la care se vindea nu mă prea pretam. Aşa că am mai aşteptat câteva luni şi am luat-o de pe Amazon de 3 ori mai ieftină decât avea preţul iniţial. Azi a sosit. 176 de pagini groase, pline de istorie, cuprind cele mai importante cadre din secolul trecut (începând cu mijlocul anilor ’50), prezentate sub formă de slide-uri – modul de arhivare a imaginilor de către celebra revistă. Cu rame şi notele de subsol alături, exact aşa cum au fost ele extrase în original din arhiva SI. Diferit faţă de alte cărţi de profil este modul de abordare în care aceast catalog a fost gândit. Nu este vorba despre un autor care a scris despre fiecare fotografie în parte, aici ne este prezentat modul în care o imagine îşi spune povestea, alături de secrete, dedesubturi şi detalii pe care în mod normal nu le afli în momentul în care îţi pică în mână un astfel de album foto. Ca să n-o mai lungesc, dacă eşti pasionat de fotografia de sport, sport, fotojurnalism, istorie foto sau pur şi simplu vrei să-ţi îmbogăţeşti cultura fotografică, cartea asta îşi merită fiecare cent.









